„Prin elaborarea Ghidului, ne-am propus să transmitem aceste experienţe de succes, care sunt uşor de transpus şi în alte comunităţi, angajate în soluţionarea unor probleme similare. O bună practică, pe lângă implicarea cetăţenilor, formarea unei culturi comunitare participative, mai înseamnă rezultate mari cu implicarea unor costuri cât mai mici, dezvoltarea unor modele de succes, care sunt valabile şi pentru alte primării.", accentuează coordonatorul de programe al IDIS „Viitorul", Olesea Cruc.
Ghidul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale a fost elaborat după metodologia Centrului de Expertiză în Guvernarea Locală al Consiliului Europei. Publicaţia a ajuns deja la a doua ediţie şi este distribuită gratuit de către IDIS „Viitorul" autorităţilor publice locale şi centrale, precum şi centrelor de resurse din ţară. Ghidul cuprinde un spectru larg de probleme comunitare, structurate pe şase capitole:
În premieră publicaţia include un DVD cu filmul istoriilor de succes a celor 7 comunităţi decernate cu Statutul Celei mai bune practici a anului 2008. Amintim că 7 localităţi câştigătoare au fost selectate din 64 care au participat la concursul naţional. Începând cu anul 2005, IDIS „Viitorul" implementează Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Locale din Moldova, orientat să aprecieze la justa valoare autorităţile publice locale care au iniţiat şi realizat cu succes o bună practică - iniţiativă sau proiect de succes într-un domeniu de referinţă al activităţii administraţiei publice locale, care a avut un impact semnificativ asupra comunităţii.